Treceți la conținutul principal

Culmea culmilor!

Sambata aceasta, m-am dus in satul meu, unde va spuneam ca exista apa minerala, si unde vin sute de masini sa ia apa.
Doar ca atunci, ca niciodata, erau cata frunza si iarba. Era o zi torida si cred ca-i batea soarele in cap, incat oamenii erau surescitati la culme.
Mentionez ca altadata, apa se lua din coltul casei mele, fiind adusa la suprafata cand s-a sapat, in '58, fundatia pentru casa.
M-am dus sa iau si eu apa de la izvor, care acum e din jos de casa mea, unde s-a forat la 80 de metri adancime, si, astfel, s-au captat toate izvoarele din jur, inclusiv cel din curtea mea. Normal ca nu m-am asezat la coada, ca sa astept pana ce ceilalti vor umple sute de sticle, ci mi-am facut loc, deoarece eu aveam doar 2 sticle, ca ma astepta mami si-i era sete. Numai ca un domn m-a dat la o parte, eu i-am atras atentia ca apa vine din gradina mea. Altul, ce putea sa-mi fie fiu, imi spune ca satenii sa stea la coada ca si ei, cei veniti din alte localitati. Credeti ca e normal?Maine-poimaine, ne invadeaza satul si ne interzic sa mai luam apa.
Si asa nu mai putem accede pe la casele noastre, ca "intrusii" parcheaza paralel cu izvorul, de-o parte si de alta, blocandu-ne accesul, cand exista loc de parcare berechet, mai departe putin de izvor.
Cand vom invata sa respectam niste reguli?Unde sunt civilizatia si bunul-simt?
Iau apa gratis, si nesimtirea e la ea acasa.

Comentarii

Geocer a spus…
Sa-mi spui unde este satul tau sa vin si eu sa iau apa. Iti promit ca las masina departe de izvor si ca n-o sa te pun sa stai la coada.
disa a spus…
Daca vii, trebuie sa cari si pietre pentru largirea soselei. Totul in flosul comunitatii.
disa a spus…
2Geocer, esti prea departe, si efortul ar fi prea mare, pentru niste apa.

Postări populare de pe acest blog

Mama-Adriana Stoica

Iubirea de mama o simt si acuma, De cand ea la piept cu drag m-ocrotea, Cu lacrimi pe fata, mereu a mea, La Domnul Isus pentru noi se ruga: O, Doamne, o, Doamne, in mana Ta-i incredintez, O,Doamne,o,Doamne,si de rau, te rog sa-i feresti. Iubirea de mama-i alaturi de tine, In vorbe, in umblet, o simt tot mereu, Aproape-i de mine, in orice-ncercare, E mama, oricand, la bine si la greu. O, mama, o, mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu! Iar chipul tau, mama il port tot cu mine, In negura noptii, prin vant sau prin ger. Purtat-ai pe brate o fiinta dorita, Pe care-ai iubit-o, si-aceea-am fost eu. Refren: O, mama, o mama, iubirea ta calda ti-o simt mereu, O, mama, o mama, tu esti aproape de sufletul meu. Trecut-au, dar, anii, si-acuma sunt mare, Si chipul tau, mama, acum s-a schimbat, Cu riduri pe fata, cu parul ca neaua, Dar zambetul dulce pe-obraz ti-a ramas. O, mama, o, mama, iti multumesc ca m-ai crescut!

Despre Simina

Simina, dezamagita, pe drept cuvant Mi-a parut rau ca tocmai pe blogul meu, care sunt fan inflacarat al Siminei, dar, mai ales, al mesajelor cantarilor sale, se duce aceasta "lupta" de pareri in legatura cu ea. Nu era suficient ce s-a scris pe anume site-uri, a trebuit ca si aici sa se continue acest deserviciu care ni se face noua, ascultatorilor ei. Public, si sper sa nu se supere, comentariul ei, in legatura cu dezamagirea simtita fata de unii dintre "fratii" ei de credinta. http://disa-amestecate.blogspot.com/2009/12/despe-simina-palincas.html Aici gasiti toate comentarile facute pe acest blog, la adresa ei. "buna ziua tuturor...A fost, intr-adevar, o surpriza sa gasesc acest blog, si, din nou, sa ma bucur de alegerea pe care am facut-o, cu 5 ani in urma, de a ma retrage dintre acesti oameni, care vor sa spuna ca sunt "pocaiti", nu crestini. In nici un caz! De cand am inceput sa cant la nivel profesional, asa cum scrie aici, de pe l

Alimente INTERZISE înainte de CULCARE