http://www.lasertriodental.ro/

Materiale stomatologice

http://www.lasertriodental.ro/

Un gând

Faceți căutări pe acest blog

AMESTECATE

Totalul afișărilor de pagină

28 feb. 2009

Raul


Acesta este Raul, nepotul meu, care trebuie sa ma "suporte", si eu, pe el.
Zi de zi, el este departe de mamicuta lui, si astfel, ma are pe mine, "lupul" cel rau.

24 feb. 2009

Responsabilitati, de mica

Deşi aveam doar doi ani şi jumătate, îl legănam pe Iosif, fratele meu, apoi îl acopeream pe ochi cu un batic roşu, ca să nu-l pişte muştele, şi, apoi, mergeam la varniţă, la tata. Şi aşa se derula copilăria mea, începând, chiar de atunci, să am responsabilităţi în gospodărie.

Altercatii cu urmari tragice

Cand eram eu mica, nu se auzea de atatea crime si nenorociri ca in ziua de azi.
Erau foarte rare astfel de evenimente tragice.

Mi-aduc aminte de vecinul nostru, zis Sâcu, care a murit în urma unei altercaţii cu ginerele său, Relu lui Mitru lu’Cula, care l-a lovit cu un par în cap, crăpându-i ţeasta. A murit după câteva zile de agonie.
A fost ceva neobişnuit în lumea satului, şi s-a dus vestea în toate satele din împrejurimi. Se pare, spuneau gurile rele, că cearta dintre cei doi a izbucnit din cauza Ilenei, soţia mortului.
Ginerele a fost condamnat la ani grei de temniţă, dar s-a prăpădit la scurt timp, fiind omorât accidental de un vagonet, în mină, unde îşi ispăşea pedeapsa.

Putem trage concluzia că, de multe ori, o femeie poate potoli un foc în familie, cum a făcut mama mea, de atâtea ori, sau, cum se întâmplă, de cele mai multe ori, poate duce, prin nesăbuinţă, la dezastre cu pierderi de vieţi omeneşti şi schimbare de destine a unor generaţii întregi.

22 feb. 2009

Pentru un sfert de paine

Era prin '58.
Mi-amintesc ca mama ma trimitea in orasul cel mai apropiat, Simeria, la vreo 7 km, ca sa cumpar paine.
Trebuia sa stau la cozi interminabile, pentru un sfert de paine neagra. Ne asezam de mai multe ori la coada, ca sa aducem acasa paine pentru intreaga familie.
De cele mai multe ori, mancam malai, facut in cuptor-"ler"-, in tava de prajituri.
Era foarte gustos, mai ales cu lapte, si avea o culoare minunata, numai ca la scoala, nu-mi puteam lua pachetel cu malai, si, atunci, mergeam, fara.

Si totusi, ce zile binecuvantate in sanul familiei mele, unde era armonie, intelegere, buna-dispozitie, date de atmosfera creata de parintii nostri, care nu se certau in fata noastra, nu se injurau, ci-L chemau permanent pe Dumnezeu in mijlocul familiei lor, si-I cereau binecuvantarea peste copiii lor.
Unde sunt acele vremuri binecuvantate!?

21 feb. 2009

Ma intreb...

Dumnezeu inca nu mi-a daruit mie nepoti de la copilasii mei.
Sa fiu oare pedepsita, fiindca am cam criticat-o pe mami ca avea prea multi copii?
Vezi articolul: Triste amintiri

18 feb. 2009

Botez in familie


Dadi este cel care ne-a reprezentat la botezul micutei Andreia, fetita Cosminei, nepoata mea de frate.
El este primul din dreapta-plan apropiat, iar cel din planul indepartat, dreapta, este fratele meu, nascut in aceeasi zi si luna cu mine.
Edit: Fiul meu este primul din stanga. E vesnic cu tigara in mana, ceea ce ma supara nespus de mult! Hai, ca iar am gresit cele doua planuri :stanga-dreapta, care a dus la confuzii. Cel din dreapta este sotul surorii mele mai mici.

16 feb. 2009

Suflet ravasit

Oare de ce atunci, cand crezi ca-ti merge bine, apar ingrijorarile, intr-un fel sau altul?
Daca n-am avea pe Dumnezeu in inima si-n gand, am capitula de la primele incercari.
Nu-i de mirare ca atatia oameni, ajunsi la disperare, isi pun capat zilelor.

"Lasa-ti povara in mana Celui ce-o poate purta", spune cantarea....
http://disa-amestecate.blogspot.com/2008/12/lasa-ti-povoara-vali-pentea-sava.html 

14 feb. 2009

De gandit...

"Dans l’Union européenne, un mariage se casse chaque 30 secondes".
In Uniunea Europeana, o casatorie se destrama la fiecare 30 de secunde.
Vezi mai multe: forumevangelisation

12 feb. 2009

Investigatie la scoala

Ce rol joacă soarta în viaţa noastră, a muritorilor! Oare este totul planificat de la început în contabilitatea nevăzută a Destinului ? Chiar cu atâta precizie matematică sunt proiectate firele nevăzute ale Hazardului implacabil ? Liberul nostru arbitru poate, oare, interveni ? Eu cred că, nu !
Cert este că, într-o zi, la şcoală, o colegă mă ia deoparte şi îmi spune, după ce mă roagă insistent să nu mă supăr, că este vorba de fiul meu, Oleg, care este mare jucător de poker, aşa cum a aflat ea de la fiul ei, şi că joacă în timpul pauzelor, pe la toaletă, ba chiar, este admirat de colegi şi cunoscuţi pentru măiestria lui în ale jocului acestuia blestemat, care avea să devină coşmarul meu şi al familiei mele, şi o sursă diabolică a subţierii veniturilor noastre şi a sărăciei acestui copil.
Am făcut eu pe eroina, spunând că nu-i nimic, că îi mulţumesc, că mi-a spus, şi alte asemenea ,,bravuri'' care se mimează, în astfel de cazuri, dar numai sufleţelul meu ştia prin ce chinuri trec !
A doua zi, am plecat ca fulgerul la şcoală, ca să fac investigaţii printre colegii lui. Le-am certat pe colege, că adică, cum, aşa îl ajută ele pe un coleg, lăsându-l să facă astfel de lucruri oribile, cum îi chiul de la cursuri, şi jocul prin toalete !? Ce mai, tura-vura, m-am dat în spectacol !

11 feb. 2009

La "Betoane"




Aici, ne scaldam noi cand eram mici, dar acest loc ne dadea si fiori, fiindca se spunea ca e un loc plin cu serpi.
Aceste lighioane nu mi-au fost simpatice niciodata, ba dimpotriva, aveam o teama viscerala fata de ele.
Totusi, de acest loc, se leaga multe amintiri placute, si, astazi, cand merg la parinti, imi place sa dau o fuga la "Betoane".

8 feb. 2009

Prietenii lui Raul


Raul este cel care-mi "mananca" mie zilele,
iar eu sunt femeia cicalitoare din viata lui.
Ce sa-i faci? Rau pe rau se scoate...

6 feb. 2009

Ganduri despre familie

Familia este darul cel mai de preţ dăruit oamenilor, pe această planetă, de către Cel Atotputernic. Nimic nu se compară cu o atmosferă de pace, liniste, înţelegere, convieţuire paşnică între toţi membrii familiei. Cu puţin efort din partea tuturor, ar putea fi raiul pe Pământ în orice familie. Să nu ştii ce este teama de părinţi, să nu existe invidii, ranchiuă, violenţe între fraţi, nici când sunt mici, nici la maturitatea fiecăruia. Să trăiască toţi în unitatea care o dau dragostea, îndeluga-răbdare, armonia, ar fi idealul care ar fi destul de uşor de atins, dacă ar exista mai multă preocupare din partea tuturor.
Părinţii nu trebuie să favorizeze pe niciunul dintre copii, nici material, nici afectiv. Altfel, se ajunge la conflicte de tot felul, ură, invidie, certuri, discordie, crime, incest. Trebuie să Îi mulţumim zilnic Tatălui Ceresc pentru părinţii din care ne tragem, pentru fraţii pe care îi avem, pentru copiii pe care ni i-a dat, fie buni, fie răi.
Să trăim frumos cu speranţa că în veşnicie vom fi împreună cu cei dragi, că vom forma o familie cerească, deşi vom avea alte trupuri.

Din păcate, această instituţie minunată şi-a pierdut din valoare şi pierde teren din ce în ce mai mult, în zilele din urmă pe care le trăim.
Să ne rugăm deci pentru unitate în familiile noastre.

5 feb. 2009

Un comentariu ce m-a binedispus

Acum ceva timp, am scris o carte despre familia mea, ale carei randuri au fost, la inceput, niste mazgaleli intr-o agenda, unde-mi tineam jurnalul.
Mai tarziu, am transcris si facut adaugiri pe computer, si asa mi-a venit ideea sa public aceste ganduri, pentru a face o bucurie alor mei.
Astazi, spre surprinderea mea, am primit un mail de la rudeniile unei verisoare ale mele, care avea cartea si a fost citita si de peroanele mentionate.
M-am bucurat nespus ca s-au regasit si ei in intamplarile descrise, si si-au manifestat bucuria in paginile care urmeaza.

"Draga mea,
Am in fata mea cartea "Radacini" care a fost citita si rascitita de Cornelia, verisoara ta, si la indemnul ei, de a-i cunoaste mai indeaproape familia, am citit-o si eu. Iti comunic pe aceasta cale ca imi este greu sa astern pe hirtie tot ce mi-a lasat in minte firul amintirilor tale prezente in aceasta carte. Ele au valoarea unui sir de perle asezate pe un fir de aur.Numai crestinul nascut din nou in satul Romanesc poate sa simta si sa traiasca tot ce reda cartea ta.
Titlul este ales cu multa inspiratie.
Citind cartea, m-am regasit printre personajele tale. Cartea te capteaza de la prefata pana la ultima fraza.In fiecare povestire te gasesti sub o forma sau alta. Tratezi problemele de la un simplu individ la colectivite. Te zideste si iti intareste credinta pentru a putea lupta cu valurile vietii.
Uneori, aveam impresia ca mi-ai plagiat intimplarile copilariei mele in familia mea care era deasemenea numeroasa, cu probleme materiale, dar cu D-zeu alaturi si la bine si la rau.
Cartea o sa ti-o pastrez in biblioteca mea, alaturi de alte carti care nu-si pierd valoarea.
Ai reusit sa lasi in inimile noastre, a mea si a sotiei mele, un valoros material, care va fi un izvor de inspiratie pentru generatiile viitoare .
Noi de indemnam sa continui, inmanunchind o noua lucrare cu povestiri adevarate despre familiile noastre . Te felicitam si dorim sa ne scrii. As dori sa comunicam pe aceasta tema. Te sarutam si iti dorim succes deplin."
Fam. ...

Precizez ca multe intamplari, din cartea respectiva, le-am postat in acest blog, avand ca eticheta:"Radacini".

Pour http://amuse1.blogspot.com/
Un commentaire qui m'a fait du bien.
Il ya quelques temps, j'ai écrit un livre sur ma famille, dont les lignes ont commencé, certains ecritures dans un calendrier. Plus tard, j'ai transcris et fait adjonctions apportées à l'ordinateur et plus tard j'ai eu l' idée de publier ces réflexions pour faire bonheur aux miens.

Aujourd'hui, à ma grande surprise, j'ai reçu un mail a propos de ce livre, d'une personne qui habite aux Etats-Unis, et a lu le livre et fait quelques precisions au sujet du livre.

«Ma cherie ,
J'ai devant moi le livre "Roots", qui a été lu et relu de Cornelia, ta cousine, et je l'ai lu aussi. Je parle de cette manière que je trouve qu'il est difficile de s'engager à papier tout ce que j'ai laissé dans votre esprit au fil des souvenirs de ce livre. Ils s'élèvent à une rangée de perles sur un fil d'or.
Seulement le chrétien né de nouveau, dans le village roumain, peut se sentir vivre et jouer tout votre livre. Le titre est choisi avec beaucoup d'inspiration. En lisant le livre, je m'ai retrouvé parmi les votres . Le livre vous saisit de la préface à la dernière lettre, en chaque histoire que vous trouverez sous une forme ou une autre.
Traiter les problèmes à partir d'un simple individu de la société et renforce votre foi pour combattre les vagues de la vie.

Parfois, je pense que vos souvenirs ont plagie les miens, parce que mon enfance, ma famille a aussi été nombreux, avec les matériaux, mais avec Dieu pour le meilleur pour le pire.
Le livre sera tenu dans ma bibliothèque, avec d'autres livres qui ne perdent pas leur valeur.
Vous avez réussi à laisser dans nos cœurs, le mien et mon épouse, un précieux document, qui sera une source d'inspiration pour les générations futures. Nous sommes invités à procéder, connectez un nouveau travail avec de vraies histoires de nos familles. Je tiens à te féliciter et a proposer à écrire d'autres livres. Je souhaite communiquer sur ce sujet.
Je vous embrasse et vous souhaite plein succès. "

Mention: de nombreux événements de ce livre j'ai les posté dans ce blog, avec l'étiquette: "Roots".