http://www.lasertriodental.ro/

Materiale stomatologice

http://www.lasertriodental.ro/

Un gând

Faceți căutări pe acest blog

AMESTECATE

Totalul afișărilor de pagină

30 nov. 2008

Matuşa Borzoaca-sora bunicului paternal

Mătuşa Maria -Borzoaca-, sora bunicului meu paternal, după ce i-a murit soţul, pe la 65 de ani, avea să se îndrăgostească de Doda, un bătrân care avea mai mulţi copii şi era mult mai sărac ca mătuşa.
Deşi la vârsta asta, ea a făcut o adevărată pasiune pentru el, şi şi-a pierdut cea mai mare parte din avutul agonisit cu soţul ei, şi a rămas aproape fără nimic. După aceea, a stat la noi, cu toate că nu aveam nici o obligaţie faţă de ea, afară de cea faţă de un semen orecare. Ea, cu toate că a fost sora bunicului meu, nu ne-a lăsat nimic din averea ei, pe care o irosise cu iubitul ei tomnatic. Dar, recunosc, soţul ei, unchiul Borza Nicolae, i-a lasat cea mai mare parte a averii sale tatalui meu, deoarece el nu avea copii cu mătuşa Maria. Asta a creat o invidie din partea altor neamuri ale unchiului, inclusiv din partea fratelui său.

Mătuşa suferea sărmana de astm şi nu mai putea urca dealul până la casa ei, situată sub dealul Pleş. A fost ostracizată de credincioşii din biserica ei, pentru că a stat necununată cu un alt bărbat, atunci, regulile bisericeşti fiind foarte stricte. Când a murit, ne-a lăsat o spaimă cumplită! Fiindcă a trăit mai retrasă şi neavând copii, lumea spunea că este strigoaie. Era să murim şi noi de urât, inclusiv tatăl meu. Înainte de-a muri, se certase cu Tami, surioara mea, care avea vreo trei anişori, pentru nişte ,,spirale''- napolitane umplute cu cremă-, pe care le-a ascuns sub pernă. N-am să uit agonia ei, din cauza astmului.
Oamenii spuneau că sufletul iese greu din unele persoane. Este normal, cu astfel de boli, şi cu lipsa de oxigen, în atari situaţii. Nu o înţelegeam de ce nu suporta mirosurile tari, mai ales cele de cremă de ghete, crezând că-s capricii, dar am trăit şi eu acest neajuns, din cauza bolii.

Invidie nejustificata

Bunicul meu a avut trei fraţi,dintre care si Mărica-mătuşa Borzoacă-după numele soţului său, Borza Nicolae, care avea să joace un rol benefic în viaţa familiei mele. El, neavînd copii, a legat întreaga lui avere părinţilor mei. Dar, la scurt timp după aceea, a murit în urma unui atac de cord, ai mei rămânând cu toată averea lui, dar şi cu o invidie fără margini din partea neamurilor şi a cunoscuţilor.

Aveam să suferim mult pe acest motiv, din cauza invidiei neamurilor:verisoare si verisori din partea bunicului, deşi, Dumnezeu îi martor, nu aveam nici o vină, soarta lucrând pentru acest unchi cu totul special care a avut încredere în părinţii mei, care îi erau nepoţi prin alianţă, dar pe care i-a iubit mult şi respectat.
Poate ca Dumnezeu l-a iubit prea mult pe tatal meu si i-a purtat de grija, deoarece el a ramas orfan de tata, de la varsta de doua luni, bunicul meu prapadindu-se prin Ungaria, unde-si efectua serviciul militar, pe timpul Imperiului austro-ungar. Cred c-a facut o meningita galopanta si s-a dus.
Nu mai stiu daca a fost adus in tara ca sa fie ingropat, bunica mea neavand posibilitati de-a se deplasa pana acolo.

28 nov. 2008

Bunicul meu vitreg

Imi aduc aminte ce i s-a intamplat bunicului meu vitreg, fapte relatate de parintii mei.
De atâtea înjurături, într-o zi, lui Simion, bunicul meu vitreg, i s-a încleştat gura, nemaiputând să mănânce şi să vorbească câteva zile. Doar ochii putea să îi mişte. Părinţii mei îl întrebau dacă să se roage pentru el, iar el făcea semn, că nu. În cele din urmă, şi-a revenit, dar tot aşa de ,,burenos'' era la gură. Eu eram singura pe care o respecta, şi ce spuneam eu era literă de lege pentru el. Asta, după ce m-am certat foarte tare cu el, şi am reuşit să-mi impun voinţa. Nu-mi spunea pe nume, ci-mi zicea –,,doamna".
Şi eu am ţinut mult la el, pentru că am început să înţeleg că această asprime a lui era doar aparentă, iar în realitate era un om bun, fiind victimă a mediului în care a trăit.
Când a murit, l-am spălat ca pe un copil-asta fiind şi ca o bravadă de femeie, care suferea de mania teribilismului-, şi nu ne-a lăsat urât, nici mie, nici celorlalţi, cum ne aşteptam cu toţii, el fiind o fire mai ciudata.

25 nov. 2008

Dragii mei




Ma bucur cand copiii mei au parte de lucruri pe care eu, la varsta lor, nu mi le puteam permite.


Concediile sunt pe primul plan, pentru ei, deoarece trudesc din greu la serviciu, si, macar asa sa se destinda cand au ocazia.




24 nov. 2008

Iucu, la munte


Imagine ce aminteste de vizita fiului meu in Austria.

22 nov. 2008

Cum am venit pe lume

Sunt cea mai mare dintre copiii mamei mele, si, de mica, i-am dat de furca maicutei mele dragi, pe care-o iubeam nespus, la fel cum o iubesc si astazi, dar nu reuseam sa-i marturisesc aceste sentimente, nici sa arat, intr-un fel, starea mea sufleteasca.
Vezi mai multe:
cum-am-venit-pe-lume

20 nov. 2008

Pe front-continuare

Tata ne povestea, adeseori, cum a fost pe front.
Era un gradat, care îi făcea zilele insuportabile. Îl şicana mereu. De multe ori, dacă s-ar fi lăsat condus de primul impuls, tata ar fi îndreptat mitraliera către acel nesuferit şi l-ar fi spulberat de pe faţa pământului, dar, în cele din urmă, învingea latura bună a sufletului său şi-l ierta pe ticălos. Într-un final, acel nefericit a fost răpus de un glonte ucigaş. Deci, destinul implacabil a lucrat în locul tatei. El nu s-a bucurat, dar, într-un fel, a respirat uşurat, că nu a fost el cel prin care s-au aranjat jocurile nemiloase ale sorţii.

Petru Crişan, zis a lu’ Măria, îmi povestea plângând, de câte ori mă întâlnea, cum a fost el salvat pe front de către tatăl meu. În focul luptelor grele care s-au dat, o rafală de tun i-a secerat piciorul lui Petru. A zăcut mai mult timp, printre alte cadavre, şi în vălmăşagul luptelor, când fiecare căuta, cum putea, să-şi pună viaţa la adăpost, tatăl meu, sfidând primejdia şi însufleţit doar de grija pentru aproapele său, s-a năpustit asupra acestui prieten, l-a luat în braţele sale vlăguite de focul neîntrerupt al luptei, şi l-a dus la primul post de prim-ajutor. Acest nefericit şi-a pierdut piciorul, dar a rămas în viaţă, trăind până la adânci bătrâneţi, şi mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru această oportunitate creată, de-a avea un consătean şi prieten, în acele clipe, când viaţa i-a atârnat de un fir de păr, şi fiindu-i recunoscător şi tatălui meu, fiindcă l-a salvat de la o moarte ce părea iminentă.

Pe front

Ionuţ, tatal meu, a participat la cel de-al doilea război mondial contra ruşilor, la început.

Fiind pe front, a primit, într-o zi, un pat de armă în cap, şi-a pierdut cunoştinţa şi a zăcut mai mult timp în zăpadă. Ultimul cuvânt de care şi-a adus aminte a fost: ,,caput'', adică, mort. După ce şi-a revenit, s-a întâlnit cu un alt soldat, rătăcit de front, şi au călătorit zile întregi, până au ajuns acasă, la Banpotoc, satul lui natal, departe de front şi de moarte. S-au ascuns pe dealul Cornetului, unde stăteau ziua, iar noaptea veneau acasă după mâncare. Într-o zi, un pădurar, Ion al lui Iofil, soţul unei verişoare primare a tatei, i-a văzut. Prietenul tatălui meu a vrut să îl împuşte pe pădurar, dar tata nu l-a lăsat şi au riscat ca pădurarul să-i denunţe, dar nu s-a întâmplat nimic. Totuşi, acest pădurar avea să fie împuşcat, după mai mulţi ani, de Făeran de la Vărmaga, un alt pădurar.

18 nov. 2008

Pata de culoare


Apus


Azur


12 nov. 2008

La ski






Va este dor de putin sport?

V-ar placea o evadare intr-un oras de munte?
Vedeti toate acestea!

7 nov. 2008

Botezul

"Au début de l'Eglise, on ne baptisait que des adultes. N'est-ce pas dommage d'ętre baptisé ŕ un âge oů l'on ne se rend pas compte de ce qui se passe et oů l'on ne peut pas s'engager personnellement ?"

Pčre Alain Bandelier


Les baptęmes d'adultes sont de plus en plus fréquents dans nos paroisses d'Europe. C'est une joie et une grâce, aussi bien pour ces personnes venues ŕ la Foi, que pour nous, qui en sommes témoins. C'est le signe que l'Esprit souffle oů Il veut. C'est aussi le signe que nos communautés sont assez vivantes (de la vie du Seigneur) pour éveiller la Foi et accompagner des hommes et des femmes jusqu'aux sacrements de l'initiation chrétienne.

Pour certains, surtout pour des jeunes, cela peut faire naître un regret : quel dommage d'avoir été baptisé tout petit ! Si seulement je pouvais recommencer !

LA INCEPUTURILE BISERICII nu se botezau decat adultii.
Nu este pacat sa fim botezati la o varsta cand nu ne dam seama de nimic si cand nu ne putem lua un angajament?
Botezurile de adulti sunt tot mai frecvente in tarile europene. Este o mare bucurie atat pentru cei ce se boteaza cat si pentru martori. E un semn ca Duhul se pogoara unde vrea.

................
Pentru unii, mai ales pentru tineri este un regret: ce pacat ca au fost botezati cand erau copilasi!"

Sursa:http://www.edifa.com/